Alege casa pe structură de lemn pentru a avea costuri mici de întreținere

Creșterea din ultimii ani a costului energiei, precum și posibilitatea tot mai scăzută de a prognoza pe termen lung evoluția lui preocupă și domeniul construcțiilor. Clădirile rezidențiale consumă energie pentru întreținere și de aceea trebuie construite astfel încât consumul să fie cât mai mic. Soluția este reducerea la minimum a dependenței de temperatura exterioară, iar izolarea termică poate rezolva în parte acest aspect. Structurile de lemn permit montarea izolației termice în interiorul pereților, casele fiind calde și plăcute încă de când sunt ridicate. Sunt însă și alte aspecte ale construcțiilor din lemn care reduc costurile. Să le vedem împreună.

Ce este altfel la casele pe structură de lemn

Modul cum sunt construiți pereții și planșeele caselor pe structură de lemn este diferit de al celor clasice din beton și cărămidă. Se folosesc stâlpi și grinzi din lemn pentru a forma cadre rigidizate apoi cu panouri cu rol structural. Se formează astfel cutii dreptunghiulare, forme recunoscute de fizică ca fiind foarte rezistente. În interiorul acestor cutii se montează materialul izolator, rezultând pereți ”calzi” încă de la început.

Procesul nu implică folosirea materialelor umede – ciment, beton, mortar. Pentru a forma pereții și a le conferi rezistență acestea se întăresc și se usucă. În timpul procesului se elimină apă care dă senzația de răceală și umezeală în casa ”la roșu”. La casele pe structură de lemn nu se folosesc astfel de procedee, deci răceala lipsește. La senzația plăcută contribuie și lemnul, un material cald care, uscat fiind, nu elimină umiditate rece.

Procesul fiind foarte diferit este nevoie de constructori specializați, familiarizați cu tehnologiile, materialele și echipamentele moderne necesare. Vestea bună este că sunt astfel de constructori case din lemn în România, firme cu experiență unde lucrează  doar profesioniști.

Cum influențează lemnul proprietățile casei

Alături de sistem și tehnologia de lucru, lemnul este cel care conferă casei căldură, dar și proprietăți superioare altor tipuri de case. Datorită faptului că lemnul este un material ușor, dar rezistent, casa va fi mai ușoară și va avea nevoie de o fundație mai simplă, adică mai ieftină. Pereții vor fi la fel de rezistenți la o grosime mai mică și astfel va rezulta un spațiu util mai mare.

Dar cea mai importantă consecință a acestei proprietăți este comportamentul mai bun la cutremur. Forța seismică cu care cutremurul acționează asupra casei este direct proporțională cu greutatea ei și astfel o casă pe structură de lemn va fi mai puțin afectată. Consecințele cutremurului sunt minimizate și datorită elasticității lemnului care face ca pereții să nu fie foarte afectați de forțele de deformare generate de cutremur. Astfel, pe pereți nu vor apărea crăpături sau acestea vor fi mult mai reduse.

Eficiența energetică a casei – cea care determină economia de energie

O casă eficientă energetic consumă o cantitate foarte mică de energie pentru încălzire, iarna și răcire, vara. Verile foarte călduroase din ultima vreme au mărit consumul de energie pe timp de vară, aducându-l la nivelul celui de iarnă sau chiar depășindu-l. De aceea, izolarea termică a casei a devenit o cerință obligatorie.

Pentru a fi eficientă energetic cheltuielile de întreținere ale casei nu trebuie să depășească 50 kWh/m² anual. Pe lângă izolare termică foarte eficientă este nevoie și de ferestre performante corect montate și eliminarea oricărui schimb necontrolat de aer cu exteriorul.

Prin felul cum sunt construite, casele pe structură de lemn permit, pe lângă izolarea termică montată în perete, realizarea unor goluri perfecte pentru ferestre astfel încât montajul să se execute fără facilitatea pierderilor de căldură. De asemenea, îmbinarea pereților și a planșeelor se poate face etanș, acoperind toate căile prin care se poate face schimb de aer cu exteriorul.

Toate aceste proprietăți sunt un îndemn pentru a alege casa pe structură de lemn pentru economii de energie. În plus, vei beneficia de calitățile deosebite ale lemnului, un material recunoscut pentru influența benefică asupra sănătății fizice și psihice ale locuitorilor casei.

Contact:

[email protected] 

+4 0740 086 722

Sursa foto: litarh.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *